Colegiul nostru vă lansează o provocare tentantă pentru vârsta adolescentină şi, totodată, vă oferă şansa descoperirii unor valenţe nebănuite ale personalităţii voastre, pe care, cu atâta trudă, încercaţi să o construiţi.
Suntem un grup numeros de elevi ai Colegiului Naţional "Petru Rareş" din Suceava, animaţi de dorinţa de face şi altceva în contextul şcolii. Dacă tot ne place literatura, muzica sau grafica şi suntem, bineînţeles, pasionaţi de informatică sau pur şi simplu ne place să ne jucăm cu o cameră video digitală, de ce să nu îmbinăm toate acestea într-un singur format - filmul digital.
Termenul de "Cultură digitală" a început să răzbată şi în rândurile noastre. De la un simplu spot publicitar, mergând până la un film de scurtmetraj cu reale valenţe artistice, de multe ori, nu e decât un pas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu